Română English


Stiri


Meniu

ReCreează Artitudinea
Teatru forum
Carte de oaspeti
Contact
Chance for Life

Fundaţia CHANCE FOR LIFE www.chanceforlife.ro – a derulat începând cu anul 2004 numeroase proiecte de teatru-forum, pe tot teritoriul ţării, scopul principal fiind de combatere a discriminării în societatea românească şi educarea copiilor în spiritual toleranţei.
Din 2004 până în 2007, proiectele CFL de teatru forum s-au extins constant, ajungând la nivel naţional.


Primul proiect de teatru-forum realizat a fost în februarie 2004 - Învăţarea Toleranţei. Cu sprijinul financiar al Fundaţiei Vodafone România, Chance for Life a organizat o echipă de traineri care au susţinut, la nivelul a patru instituţii partenere – Fundaţiile „Parada”, „Prietenii Copiilor”, „Estuar” şi Teatrul Ion Creangă, punerea în scenă a unor spectacole de teatru social, cu participarea şi în beneficiul persoanelor discriminate.


După un an în care “actorii” au fost voluntari şi reprezentanţi ai fundaţiilor, din ianuarie 2005, a fost alcătuită o trupă de teatru din copii si tineri beneficiari ai fundaţiilor partenere (copii seropozitivi instituţionalizaţi, copiii străzii, un tânăr cu probleme de sănătate mintală, voluntari).


Prin intermediul acestei echipe a fost derulat proiectul Spect-actori pentru Non-discriminare, al cărui scop a fost promovarea în rândul populaţiei din Bucureşti a nondiscriminării şi toleranţei faţă de persoanele în risc de excluziune socială. În acest proiect de educare prin teatru au fost implicaţi copii şi profesori din 16 şcoli şi licee din Bucureşti.
Susţinerea financiară a fost asigurată de Ambasada Regatului Olandei la Bucureşti prin proiectul MATRA KAP şi Fundaţia Vodafone România.


În anii 2006 - 2007, cu sprijinul Fundaţiei Oameni pentru Comunitate a companiei Coca-Cola HBC România, Chance for Life a derulat proiectul „Teatrul versus Realitate”, destinat dezvoltării unei reţele de trei cluburi de voluntariat şi teatru în trei şcoli din Ploieşti. Aici, copii cu vârste între 8 şi 16 ani au fost învăţaţi să desfăşoare activităţi în beneficiul comunităţilor lor – atât pentru a combate intoleranţa şi a-i ajuta pe cei mai puţin favorizaţi de soartă, dar şi pentru protejarea mediului şi combaterea violenţei în familie.


În cadrul proiectului desfăşurat în perioada iulie 2006 – iunie 2007, denumit Teatru social - Spect-actori pentru Non-discriminare şi finanţat de Fundaţia Vodafone, a fost creată o reţea de 13 organizaţii neguvernamentale, şcoli şi instituţii publice din 13 oraşe din ţară. Timp de un an, cu susţinerea tehnică şi financiară a Fundaţiei Vodafone au fost realizate peste 250 de spectacole de teatru social, al căror mesaj a ajuns la peste 6500 de copii şi tineri.


Succesul marcant al proiectului a dus la ideea creării unei formule care să permită continuarea şi extinderea reţelei şi oferirea mai departe de resurse pentru instituţiile şi persoanele care realizează astfel de proiecte. Astfel s-a născut proiectul FRAC – Federaţia Română de Arte pentru Comunitate - o reţea deschisă de organizaţii neguvernamentale, persoane individuale şi instituţii de învăţământ care folosesc acest gen de intervenţie artistică spre a se adresa unei nevoi comune, identificate a unui grup de indivizi sau a unei comunităţi.


Fondatorii Federaţiei Române de Arte pentru Comunitate sunt Fundaţia Chance for Life, Fundaţia Concept şi Freedom House România. Misiunea Federaţiei este de a promova şi apăra drepturile omului, folosind şi dezvoltând metodele artelor participative. Scopurile în care pot fi folosite aceste metode ţin de prevenirea şi/sau ameliorarea unei situaţii sau condiţii sociale defavorizante şi/sau discriminatorii.


All right reserved ArtFusion - 2007
Powered by Blue Media Studio
Realizat in cadrul proiectului:
Re-Creeaza ARTitudinea prin Teatru Forum prin sprijinul financiar al Administratiei Fondului Cultural National